Viktor Orban: Ungaria va începe imunizarea cu vaccinul rusesc Sputnik V

Viktor Orban: Ungaria va începe imunizarea cu vaccinul rusesc Sputnik V

Ungaria ar putea începe imunizarea populaţiei cu vaccinul rusesc Sputnik V de săptămâna viitoare, a anunţat premierul Viktor Orban, după ce vaccinul a fost autorizat de urgenţă, Ungaria devenind astfel prima ţară din UE care a aprobat vaccinul rusesc.
 
Până acum, majoritatea ţărilor membre din UE se bazează pe vaccinul Pfizer/BioNTech, însă agenţia ungară de reglementare în domeniul medicamentelor a aprobat luna trecută utilizarea vaccinului Sputnik V. Conform acordului încheiat de asemenea luna trecută, Rusia va livra Ungariei 2 milioane de doze de vaccin în următoarele trei luni, suficiente pentru 1 milion de persoane. Ungaria a primit primele 40.000 de doze săptămâna trecută.

Viktor Orban a anunţat că 264.530 de unguri - lucrători în domeniul sanitar şi bătrânii cei mai vulnerabili - au fost inoculaţi deja cu cel puţin o doză din vaccinurile Pfizer sau Moderna, iar circa 92.000 au primit ambele doze. El a dat asigurări că până la mijlocul lui martie toţi locuitorii Ungariei cu vârste peste 60 de ani care s-au înregistrat pentru imunizare vor fi vaccinaţi.

„Până la începutul lui aprilie, ne-am putea apropia de 2 milioane de persoane vaccinate, iar dacă vom putea utiliza şi vaccinul chinezesc atunci numărul celor vaccinaţi şi al celor care au avut deja COVID-19 (şi s-au imunizat) va depăşi 2 milioane, ceea ce este bine”, a spus premierul ungar.

„Suntem în ofensivă și virusul se retrage”

Potrivit lui Viktor Orban, Ungaria se află într-un moment de cotitură în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei.

„Până acum virusul era în ofensivă şi noi eram în retragere, însă acum noi suntem în ofensivă şi virusul se retrage”, a subliniat el.

Cu toate acestea, el a atras atenţia că în ultimele 3-4 zile situaţia s-a deteriorat, Ungaria înregistrând de joi până vineri 1.576 de noi contaminări şi 98 de decese de COVID-19. El a precizat că 3.638 de persoane cu COVID-19 sunt internate în prezent în spitale, dintre care 302 sunt conectaţi la aparate de ventilaţie, iar din acest motiv situaţia înregistrează o stagnare şi chiar o uşoară deteriorare.

Joi, Orban a declarat că restricţiile impuse pentru stăvilirea pandemiei ar putea fi relaxate în aprilie, după Paşti. Agenţia ungară de reglementare în domeniul medicamentelor a autorizat în regim de urgenţă şi utilizarea vaccinului produs de compania chineză Sinopharm, fără să aştepte ca Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) să acorde o astfel de aprobare. Ungaria a mai aprobat vaccinurile Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca. Sursa: Agerpres

Stirea anterioara

Greșeli pe care le facem atunci când ne demachiem

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.