Protest masiv la Praga împotriva Guvernului. 70 de mii de persoane au ieșit în stradă

Protest masiv la Praga împotriva Guvernului. 70 de mii de persoane au ieșit în stradă

Zeci de mii de cehi protestează la Praga împotriva guvernului și solicită mai mult ajutor din partea statului pentru acoperirea facturilor la energie. Organizatorii demonstrației sunt o serie de grupuri politice de extremă-dreapta și marginale, inclusiv Partidul Comunist și susțin că blocul comunitar ar trebui să fie neutru din punct de vedere militar și să asigure contracte directe cu furnizorii de gaze, inclusiv cu Rusia.

Poliția estimează că 70 de mii de oameni au umplut sâmbătă Piața Wenceslas din centrul capitalei. Membrii unor grupuri extremiste purtau pancarte care denunțau apartenența țării la Uniunea Europeană și la NATO.

Inflația din Cehia, determinată în principal de creșterea costurilor locuințelor și a prețurilor la energie, este în prezent cea mai ridicată din 1993, iar banca centrală estimează că va atinge un vârf de aproximativ 20% în lunile următoare.

Prim-ministrul Petr Fiala, al cărui cabinet este printre cei mai activi susținători europeni ai ucrainenilor împotriva agresiunii ruse, a declarat că demonstrația a fost organizată de simpatizanți pro-ruși influențați de propaganda Kremlinului.

Potrivit guvernului, suma totală a ajutorului de stat va totaliza 177 de miliarde de coroane (7,2 miliarde de dolari), sau aproximativ 3% din producția economică a țării. Pachetul de măsuri include creșteri de pensii, majorări ale salariilor pentru lucrătorii de la stat și 66 de miliarde de coroane subvenții pentru energie. Surse: biziday.ro.
 

Stirea anterioara

Planta care combate diareea și constipația

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.