Noi restricții în Grecia: S-a interzis libera circulație și muzica pe Insula Mykonos

Noi restricții în Grecia: S-a interzis libera circulație și muzica pe Insula Mykonos

Autorităţile din Grecia au interzis sâmbătă muzica în restaurante şi baruri şi au restricţionat libertatea de circulaţie pe populara insulă de vacanţă Mykonos, după o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus raportate.

Cunoscută drept insula petrecerilor pentru cei bogaţi, Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii turistice elene, reuşind să atragă peste 1 milion de vizitatori în sezonul de vară. Printre obişnuiţii insulei Mykonos se numără vedete de la Hollywood, modele şi sportivi celebri.

Din cauza unui "îngrijorător focar local", Ministerul pentru Protecţie Civilă a anunţat că interzice muzica pe insulă pe tot parcursul zilei şi că în perioada nopţii, între orele 01:00 şi 06:00, nu vor mai putea circula decât persoanele care se duc sau se întorc de la muncă, sau persoanele care au urgenţe medicale, informează Agerpres.

Restricţiile aplicate până la data de 26 iulie
Grecia depinde de turism care reprezintă o cincime din PIB şi are nevoie cu disperare de un nou sezon turistic precum cele dinaintea pandemiei pentru a se reface după un an 2020 dezastruos, în care încasările din turism s-au prăbuşit.

În ultimele săptămâni numărul infecţiilor a crescut în Grecia, condiţii în care guvernul a decis să introducă obligativitatea vaccinării pentru personalul medical şi personalul din casele pentru bătrâni, precum şi noi restricţii care interzic accesul persoanelor nevaccinate în interiorul restaurantelor şi cluburilor.

Stirea anterioara

Accident! Coliziune cu trei mașini la ieșire din localitatea Victoria

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.