Detalii șocante despre românul decapitat în Italia: ani de zile a fost ţinut în sclavie la ferma la care lucra

Detalii șocante despre românul decapitat în Italia: ani de zile a fost ţinut în sclavie la ferma la care lucra

Noi detalii incredibile au ieșit la iveală în cazul românului găsit decapitat și mutilat într-o pădure din Catania, în ultima lună a anului trecut.

Astfel, publicația “Il sette mezzo” scrie că românul Costel Ciobanu lucra ca un sclav într-o fermă de animale, timp de 15-16 ore pe zi, de la ora 4:00 dimineața, șapte zile din șapte, fiind plătit cu doar 1 euro pe oră. Românul se afla în Sicilia din 2011, timp în care lucrat la aceeași fermă, deținută de doi frați italieni, alături de alți români, ținuți în condiții inumame, notează publicația italiană, citată de Observator.tv.

La mijlocul lunii decembrie, în urma unui control al Inspectoratului Teritorial de Muncă la ferma respectivă, au fost găsit foarte multe nereguli, începând de la formele ilegale de muncă până la adăpostul în care aceștia erau nevoiți să locuiască.

„Au fost găsiți cinci muncitori români, nu aveau asigurare de sănătate sau de pensii, lucrau peste 15 ore pe zi pentru un salariu de 650 euro și dormeau toți într-o cocioabă, o cămăruță cu pereți acoperiți de mucegai, cu o singură baie, în condiții precare de igienă. Cocioaba era la doar câțiva metri de locul unde erau ținute animalele. Românii au acceptat condiții mizere pentru că unii aveau familii numeroase cărora le trimeteau bani, iar alții erau organi necăjiți, ușor de manipulat”, mai scriu jurnaliștii de la “Il sette mezzo”.

Cei doi angajatori, în vârstă de 45 și 50 ani, au fost arestați de carabinierii sicilieni, în urma descoperirilor făcute.

Sora lui Costel Ciobanu, Laura Ghirău, a declarat presei italiene că fratele său a fost ținut aproape ca un sclav la ferma respectivă, din 2011, el având foarte puține ieșiri de acolo.

„Din 2011 se afla în Sicilia, la această fermă. De atunci nu a mai ieșit de acolo, cum ar fi putut avea dușmani? Dacă ar fi fost vreun dușman, el putea să fie doar de acolo. Din august nu mai trimitea bani acasă. De multe ori mi-a spus, în ultima vreme, că vrea să plece de acolo pentru totdeauna. El visa să se întoarcă, la vară, în casa lui pe care a reușit să o cumpere cu banii strânși în anii petrecuți acolo. Voia să se odihnească”, a declarat femeia.

Costel Ciobanu a fost găsit cu capul și bratele tăiate, pe 8 decembrie, într-o pădure din Catania.

Potrivit datelor din anchetă, autorul sau autorii crimei i-au tăiat românului capul, brațul drept și mâna stângă cu un obiect ascuțit, cel mai probabil o macetă.

De asemenea, polițiștii sunt convinși că oribila crimă a avut loc în altă parte, cadavrul fiind transportat în pădurea de pini, unde a fost descoperit de un vânător care-şi plimba câinele.

Ulterior, în perioada Crăciunului, anchetatorii au găsit și capul lui Costel, la o distanță de aproximativ 200 de metri de locul unde a fost găsit cadavrul.

Poliția nu a reușit să afle, până la acest moment, cine a comis crima. Sursa: b1.ro

Stirea anterioara

Iarnă cu ANOMALII climatice: Ger în SUA, furtuni în Europa, primăvară în România. Explicația climatologilor

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.