Un bărbat din Lozna a ajuns la spital după ce a căzut cu bicicleta într-un șanț betonat

Un bărbat din Lozna a ajuns la spital după ce a căzut cu bicicleta într-un șanț betonat

La data de 28 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, de 59 de ani, din comuna Lozna, cu privire la faptul că a fost victima unui accident rutier. 

Din cercetări, a reieșit faptul că apelantul, în timp ce se deplasa cu bicicleta, pe Drumul Comunal DC 76 D, în localitatea Lozna, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut în șanțul betonat de pe marginea părții carosabile, suferind leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. 

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0, 71 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Stirea anterioara

Demisii şi pensionări în Poliţie, după ce poliţiştii au aflat că vor ieşi la pensie la 65 de ani: „Va fi un dezastru”

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.