Tineri reținuți pentru tulburarea liniștii publice, lovire și distrugere

Tineri reținuți pentru tulburarea liniștii publice, lovire și distrugere

La data de 5 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, cu vârstele cuprinse între 18 și 26 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, la data de 26 mai a.c., în jurul orei 21:00, în timp ce se aflau în drumul public, din comuna Frumușica, ar fi lovit peste corp, victimele, de 21 și 24 de ani, provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare. În același context, ar fi distrus elemente de caroserie ale unui autoturism aparținând uneia dintre victime.

Prin activitatea infracțională, cei trei au tulburat ordinea și liniștea publică și au provocat indignarea cetățenilor.

Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Stirea anterioara

Dosar penal întocmit pentru contrabandă cu țigări din Republica Moldova

Stirea Urmatoare

După furtuni și vijelii, vremea se schimbă. Vine din nou canicula

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.