Tineri depistați cu substanțe suscepetibile a fi droguri

Tineri depistați cu substanțe suscepetibile a fi droguri

Marți 9 ianuarie, în jurul orei 20:30 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit în trafic, pe strada Primăverii, un autoturism, în interiorul căruia se afla, în calitate de pasager, pe bancheta din spate, un tânăr de 19 ani, din municipiul Botoșani.

În urma controlului efectuat, sub preșul de lângă bancheta din spate a fost descoperită o folie în care se afla o substanță,cristalizată, susceptibilă a fi drog.

Tânărul a fost condus la sediul poliției pentru stabilirea întregii situații de fapt, cercetările fiind preluate de către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Primăverii, un autoturism în care se aflau trei tineri.

În urma controlului corporal efectuat, asupra unui tânăr de 18 ani, din comuna Stăuceni, a fost identificată o substanță cristalizată, susceptibilă a fi drog.

Cei trei au fost conduși la sediul poliției pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele, cercetările fiind preluate de către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate.

Stirea anterioara

Campanie de prevenire: STOP accidentelor casnice în care sunt implicați copiii!

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.