Țigări fără timbru de acciză confiscate de polițiști

Țigări fără timbru de acciză confiscate de polițiști

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţiştii municipiului Dorohoi şi secţiilor de poliţie rurală nr. 4,5 şi 6 au efectuat vineri, 30 martie 2018, pe raza de competenţă o acţiune pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigarete şi a evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu mărfuri alimentare şi nealimentare.

În urma activităţilor desfăşurate au fost identificate 3 persoane cu vârste cuprinse între 32 şi 53 de ani, care ofereau spre comercializare cantitatea totală de 1.120 de ţigarete, fără timbru de acciză, pentru care nu deţineau documente legale.

Poliţiştii au dispus confiscarea cantităţii de ţigarete, fiind întocmite trei dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Totodată, au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea unor acte normative, în valoare de peste 18.000 de lei.

Stirea anterioara

Tânăr dat în urmărire națională reținut la Dorohoi

Stirea Urmatoare

Amenzi de 9.000 de lei, aplicate pentru apelare nejustificată sau abuzivă a numărului de urgență 112

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.