Taximetriștii din Dorohoi „periați” de Poliția Rutieră – FOTO

Taximetriștii din Dorohoi „periați” de Poliția Rutieră – FOTO

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Administrației Județene a Finanțelor Publice și Autorității pentru Protecția Consumatorului, precum și cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Municipiului Dorohoi, marți 3 august, au acționat pe raza municipiului Dorohoi, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și folosirea forței de muncă fără forme legale în domeniul transportatorilor în regim TAXI.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 23 de entități economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei și au fost confiscați aproximativ 1.400 de lei.

Stirea anterioara

Doi şoferi cu alcoolul în sânge, opriţi din drum de poliţiştii din Botoșani

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.