Tânăr de 23 de ani, cu dublă cetățenie, depistat de polițiștii de frontieră când conducea un autoturism fără permis

Tânăr de 23 de ani, cu dublă cetățenie, depistat de polițiștii de frontieră când conducea un autoturism fără permis

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, care a fost depistat la volan, deși nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţiştii de frontieă din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi au oprit pentru control, miercuri, 23 noiembrie, în jurul orei 10.30, la intrarea în perimetrul punctului, un autoturism înmatriculat în Cehia, condus de un bărbat cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 23 de ani. 

La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta un permis de conducere şi a declarat poliţiştilor de frontieră că nu deţine un astfel de document. Bărbatul a declarat că a condus autoturismul pe o distanţă scurtă, fără a şti care sunt consecinţele conducerii fără permis.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

PSD Botoșani: Drumul Botoșani – Ștefănești, o promisiune realizată

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 15 - 21 iulie: Berbecii trebuie să fie atenți la bani. Gemenilor li se deschid drumurile. Fecioarele fac schimbări

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.