Sucevean cu mandat de arestare preventivă prins de polițiști la Botoșani

Sucevean cu mandat de arestare preventivă prins de polițiști la Botoșani

La data de 30 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 49 de ani, din județul Suceava, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta a fost condamnat la un an și 2 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.  

Bărbatul a fost depistat în municipiul Botoșani, fiind preluat și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei închisorii.

Stirea anterioara

Delgaz Grid: investiții de aproape 50 milioane de lei în sistemul de distribuție a energiei electrice din județul Botoșani

Stirea Urmatoare

Tânăr reținut pentru conducere sub influența alcoolului. Valoarea indicată de etilotest a fost de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.