Șoferiță accidentată de un conducător auto neatent

Șoferiță accidentată de un conducător auto neatent

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați marți 29 iunie, prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Național DN 29A, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. 

Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:

Un tânăr de 21 de ani, din județul Constanța, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Drumul Național DN 29 A, direcția de deplasare dinspre Dorohoi înspre Darabani, s-a angajat în efectuare manevrei de depășire, împrejurare în care intră în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 50 de ani, din municipiul Botoșani, care se deplasa pe aceeași direcție de mers și care se angajase în efectuarea manevrei de viraj la stânga, înspre un drum de exploatare agricolă.
  
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii de 50 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, valoarea rezultată în cazul femeii fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporal din culpă.

Stirea anterioara

Plimbare la volan fără permis, terminată cu dosar penal

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.