Șoferi depistaţi în trafic, deşi se aflau sub influenţa alcoolului. Vezi ce alcoolemie aveau!

Șoferi depistaţi în trafic, deşi se aflau sub influenţa alcoolului. Vezi ce alcoolemie aveau!

Duminică 10 iulie, a fost oprit în trafic, pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Săveni, un  autoturism înmatriculat în Italia, condus de A. D. de 43 de ani,  din comuna Drăguşeni, judeţul Botoşani.

Autovehiculul rula cu viteza de 77 km/h. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilostest rezultând, o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot duminică, în jurul orei 02.50, poliţiştii din comuna Mileanca au fost solicitaţi de către lucrători din cadrul I.J.J. Botoşani, după ce aceştia au oprit în trafic, pe raza comunei Havîrna, județul Botoșani, un conducător auto (G.F. de 21 de ani, din comuna Havârna), care se afla în stare vizibilă de ebrietate.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

În cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.