Șofer băut, reținut de polițiști. A provocat un accident cu pagube materiale

Șofer băut, reținut de polițiști. A provocat un accident cu pagube materiale

La data de 27 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Dângeni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi, în timp ce se deplasa pe drumul public, din comuna Răchiți, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat într-un gard, de pe marginea părții carosabile.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Stirea anterioara

Măsuri care trebuie aplicate de proprietarii de animale în condiții de caniculă

Stirea Urmatoare

Intervenție la peste 40 de grade Celsius în localitatea Smârdan, comuna Suharău

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.