Sfârșit tragic pentru un bătrân după ce locuință i-a fost cuprinsă de flăcări

Sfârșit tragic pentru un bătrân după ce locuință i-a fost cuprinsă de flăcări

Un incendiu izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, în locuința unui bărbat din Știubieni, observat și anunțat cu întârziere, s-a soldat cu decesul proprietarului.

Persoana care a făcut apelul a precizat faptul că locuința era cuprinsă în totalitate de flăcări. La locul indicat, s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă.

La sosirea gărzii de intervenție, clădirea în care locuia bătrânul ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietarul, în vârstă de 81 de ani, nu a reuşit să iasă din casă, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului. Acesta a fost descoperit decedat în interiorul locuinței.

Cel mai probabil, incendiul s-a produs ca urmare a amplasării necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzire, respectiv soba.

Stirea anterioara

Permise reținute și sancțiuni contravenționale aplicate în Botoșani

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.