Rețea care vindea parfumuri contrafăcute, destructurată de polițiștii botoșăneni

Rețea care vindea parfumuri contrafăcute, destructurată de polițiștii botoșăneni

Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracțiunea de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, la data de 5 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuința unor persoane bănuite de comiterea faptei, din municipiul Botoșani. 

Astfel, în urma activităților desfășurate la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe produse de parfumerie inscripționate cu diferite mărci înregistrate, pentru care persoanele percheziţionate nu deţineau documente legale de provenienţă  şi cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

Întreaga cantitate de mărfuri identificată, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei, a fost indisponibilizată în vederea confiscării speciale, prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit de către titularii mărcilor înregistrate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie dispuse măsuri legale.

Stirea anterioara

O nouă lege în România! Ce obligații au administratorii de drumuri și ce se întâmplă dacă nu le îndeplinesc?

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.