Prinşi la furat lemne pe malul Prutului

Prinşi la furat lemne pe malul Prutului

Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pe numele a patru cetăţeni români, care au fost descoperiţi, în cursul zilei de marţi, transportând cu ajutorul unor atelaje material lemnos sustras din zona de frontieră.

În data de 15.11.2011, în jurul orelor 16.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul punctului de lucru Mitoc a observat două atelaje încărcate cu materiale lemnos, care se deplasau dinspre malul râului Prut către localitatea Mitoc.

După legitimare s-a constatat că în primul atelaj hipo se aflau Andrei C., de 21 de ani şi Stelică G., de 52 de ani, iar în cel de-al doilea Narcis I., de 32 de ani şi Vasile S., de 52 de ani, toţi patru domiciliaţi în comuna Mitoc. Bărbaţii nu au putut prezenta documente de provenienţă sau de însoţire pentru materialul lemnos transportat, iar în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că lemnul a fost tăiat şi sustras de pe malul râului Prut, de pe o suprafaţă de teren aparţinând Primăriei Mitoc.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele celor patru cetăţeni români dosar penal pentru furt calificat, iar lemnul a fost predat proprietarului de drept.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

I.S.U. Botoșani scoate la concurs patru posturi din sursă externă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.