„Pirat” auto amendat pentru transport public neautorizat

„Pirat” auto amendat pentru transport public neautorizat

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat marți 31 ianuarie, activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație.

Astfel, în timp ce se aflau pe drumul național D.N. 29 D, în comuna Stăuceni, polițiștii au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 68 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta 3 persoane, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului.

Stirea anterioara

La doar 18 ani, arestat preventiv pentru tâlhărie

Stirea Urmatoare

Descoperă secretele ginsengului: Beneficii pentru sănătate și proprietăți medicinale

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.