Indieni identificați cu ajutorul termoviziunii, opriți la frontieră
Peste 60 de permise reținute în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
Polițiștii care au acționat în teren în această perioadă și-au concentrat eforturile pe acțiunile de prevenire a faptelor antisociale și pe cele pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Astfel, la nivelul județului Botoșani s-a intervenit la 270 de evenimente, dintre care 251 sesizate prin apel la 112. De asemenea, au fost organizate 21 de acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Polițiștii care au fost prezenți în teren în aceste zile, au aplicat 968 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 660.000 de lei, cele mai multe fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială (provocare de scandal, tulburarea ordinii și liniștii publice, adresare de injurii).
În aceeași perioadă, în urma controalelor efectuate în trafic au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 63 de permise de conducere, 8 dintre acestea fiind reținute pentru conducere sub influența alcoolului, 3 pentru supiciunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive, dintre care un rezultat a fost deja confirmat în urma analizelor toxicologice, iar pentru celelalte două așteptăm rezultatele și 43 de permise de conducere reținute pentru nerespectarea limitei legale de viteză. Cea mai mare viteză înregistrată pe drumurile din județ a fost de 122 de km/h, în localitatea Corni.
Totodată, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, față de două persoane, un tânăr de 31 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt și un bărbat de 36 de ani, cetățean italian, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă comisă în comuna Brăești.
În aceste zile, polițiștii au emis patru ordine de protecție provizorie, pentru infracțiuni de violență în familie, față de agresori fiind dispuse mai multe măsuri, printre care și cea de evacuare din domiciliu.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.