Percheziții la 49 de sucursale Omniasig. Zeci de directori, suspectaţi de falsificare de poliţe

Percheziții la 49 de sucursale Omniasig. Zeci de directori, suspectaţi de falsificare de poliţe

Procurorii fac, miercuri, 49 de percheziţii la sediile centrale şi la sucursale ale unei societăţi de asigurări din Bucureşti şi din toate judeţele, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că percheziţiile au loc la sediile societăţii de asigurare Omniasig.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către mai multe persoane a unor infracţiuni de abuz în serviciu şi fals intelectual, pentru care a fost începută urmărirea penală, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit sursei citate, în acest dosar, procurorii fac, miercuri, 49 de percheziţii simultane la sedii centrale şi sucursale ale unei societăţi de asigurare, situate în Bucureşti şi în toate judeţele din ţară.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că percheziţiile au loc la sediile societăţii de asigurare Omniasig. La acţiune participă şi aproximativ o sută de ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Investigare a Fraudelor, cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Directorul general şi peste 40 directori, suspectaţi de implicare în falsificare de poliţe

Directorul general şi alţi peste 40 de directori ai Omniasig sunt suspectaţi de anchetatori de implicare în falsificarea a aproximativ un milion de poliţe de asigurare, prejudiciul produs astfel statului fiind de câteva milioane de lei, au declarat miercuri, pentru Mediafax, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, ancheta vizează mai multe persoane, printre care ar fi şi directorul general al societăţii de asigurare Omniasig, precum şi toţi directorii de sucursale şi directorii de vânzări.

Anchetatorii suspectează în acest caz că s-ar fi falsificat peste un milion de poliţie de asigurare. Prejudiciul nu a fost încă stabilit, însă se presupune că acesta se ridică la câteva milioane de euro.

Cercetările nu vizează şi clienţi ai Omniasig, aceştia fiind consideraţi cumpărători de bună-credinţă.

Conform surselor citate, atunci când un client se prezenta pentru a-şi încasa poliţa de asigurare, reprezentanţii societăţii îl despăgubeau, evitânt astfel controale generate de eventualele reclamaţii ale unor clienţi nemulţumiţi. Poliţiştii estimează că de la sediile Omniasig vor fi ridicate, în urma percheziţiilor de miercuri, „mai multe camioane de acte", urmând ca, în zilele următoare, să fie audiaţi şi directorii societăţii. Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Zilele municipiului Botoșani în atenția jandarmilor și în acest an

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.