Minoră accidentată grav în timp ce traversa în fugă şi prin loc nepermis

Minoră accidentată grav în timp ce traversa în fugă şi prin loc nepermis

În timp ce s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii Ştefan cel Mare din oraşul Săveni, (în fugă şi prin loc nepermis), în ultima zi a anului 2015, în jurul orei 16.50, o minoră de 9 ani a fost surprinsă şi accidentată grav de un autoturism condus de A. I. de 48 ani, din localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Stirea anterioara

Articole pirotehnice interzise depistate într-un autoturism aflat pe strada Poștei, confiscate de poliţişti

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.