Migranţi ilegali reţinuţi de poliţiştii de frontieră la Oroftiana

Migranţi ilegali reţinuţi de poliţiştii de frontieră la Oroftiana

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au depistat şi reţinut trei persoane care intenţionau să intre ilegal în România, pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 05:00 un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul S.P.F. Darabani – I.T.P.F. Iaşi au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Oroftiana, trei cetăţeni, fără documente de identitate, care vorbeau limba engleză şi nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că doi dintre aceştia sunt cetăţeni din Sri Lanka şi unul este cetăţean somalez, care au intenţionat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Ucraina şi România, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. În baza acordului încheiat cu Ucraina, migranţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Stirea anterioara

UNTRR: Din lipsa implicării Guvernului, de la 1 ianuarie, RCA va putea depăşi 1.000 euro pentru un Logan

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.