Logan radiat din circulaţie în Germania, depistat la Stânca

Logan radiat din circulaţie în Germania, depistat la Stânca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Frontieră Stânca au depistat un bărbat cu dublă cetăţenie care conducea un autoturism Dacia Logan radiat din circulaţie.

În data de 12 septembrie a.c., în jurul orelor 01.00, la PTF Stânca s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Arcadii G., cu dublă cetăţenie româno – R. Moldova, în vârstă de 47 de ani, la volanul unui autoturism marca Dacia Logan înmatriculat în Germania.

În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că certificatul de înmatriculare al autoturismului are aplicată ştampila de radiere de către autorităţile de frontieră din Germania.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele lui lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.