Infracţiuni rutiere, constatate flagrant de către poliţiştii botoșăneni

Infracţiuni rutiere, constatate flagrant de către poliţiştii botoșăneni

Polițiștii au oprit în trafic, sâmbătă, 31 august 2013, în jurul orei 18:00, pe DC 56/A  – Costești, comuna Răchiți, judeţul Botoșani, tractorul condus de T. PETRU de 74 ani, din localitate.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar remorca atașată tractorului era neînmatriculată.

În cauză se efectuază cercetări față de T. PETRU sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere.

În noaptea sâmbătă, de 31 august spre duminică, 01 septembrie 2013, polițiștii au depistat în jurul orei 03.30, pe M. IOAN CEZAR   de 35 ani, din municipiul Botoşani, posesor permis de conducere din 2006, eliberat de autorităţile spaniole, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia, pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 1,24 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au recoltat probe biologige de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de M. IOAN CEZAR  se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.

Polițiștii au oprit în trafic, duminică, 1 septembrie 2013, în jurul orei 18:00, pe strada Vârnav din municipiul Botoșani, autoturismul condus de B. CEZAR de 24 ani, din municipiu, posesor permis de conducere eliberat de autorităţile cehe.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că tânărul avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, suspendată din data de 26.08.2013, pentru depăşirea limitei legale de viteză.

Față de B. CEZAR s-au întocmit acte procedurale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în perioada de suspendare a permisului de conducere.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.