Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti

Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti

Polițiștii au oprit un motociclu, joi, 25 iulie 2013, orele 23:20, pe D.N. 29D, în loc.Victoria, comuna Stăuceni, condus de C. VALERIU de 45 ani, din satul Tocileni, comun Victoria, județul Botoșani.

Fiind verificat în bazele de date, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere, iar motociclul pe care îl conducea nu este înmatriculat în România. Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuază cercetări față de C. VALERIU sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregiatrat”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere” și „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

În acceași zi, orele 01:15, a fost depistat și D. MARIUS-OVIDIU, de 24 ani, din satul Șendreni, comuna Frumușica, județul Botoşani, în timp ce conducea un moped pe str. 1907 Flămînzi, din orașul Flămînzi, sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a poseda permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.