Automobil în valoare de 200.000 de lei, furat din Franța, vândut în Germania, reținut la Stânca
Mașină furată din Danemarca, oprită din drumul spre Moldova
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca fac cercetări în privința unui cetățean R. Moldova, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui microbuz ce figura furat din Danemarca.
În data de 01 octombrie a.c, în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat, cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 59 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Danemarca.
Polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice și au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca furat, cu alertă în vederea confiscării, alertă introdusă de autoritățile din Danemarca.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că microbuzul a fost cumpărat de un cetățean din R. Moldova, prin transfer bancar, de la o firmă specializată din Danemarca, iar el trebuia doar să îl conducă până în R. Moldova.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.