Inconștiență maximă pentru un șofer începător. Vezi cauza pentru care s-a ales cu dosar penal

Inconștiență maximă pentru un șofer începător. Vezi cauza pentru care s-a ales cu dosar penal

Poliţia municipiului Botoșani a fost sesizată vineri 1 mai, în jurul orei 23.40, cu privire la faptul că pe strada Victoriei din municipiu, un autoturism a intrat în coliziune cu bordura trotuarului, iar conducătorul auto pare să se afle sub influența alcoolului.

La faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe P. G. de 27 ani, din municipiul Botoșani, posesor permis de conducere din anul 2015, stabilindu-se că acesta a condus autoturismul respectiv, găsit avariat. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică și vorbea incoerent, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. De asemenea, conducătorul auto a refuzat şi procedura prelevării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul conducătorului auto de a se supune prelevării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Stirea anterioara

Week-end cu surprize! Vezi câți șoferi au rămas fără permis după ce au fost depistaţi în trafic sub influenţa alcoolului

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.