Hoții de lemne în vizorul poliției. Au fost aplicate amenzi de peste 380 mii lei

Hoții de lemne în vizorul poliției. Au fost aplicate amenzi de peste 380 mii lei

În perioada august – octombrie a.c., poliţiştii botoşăneni au acţionat în sistem integrat, pentru combaterea criminalităţii specifice, în domeniul silvic.

În perioada 12 august - 31 octombrie 2016, au fost organizate acțiuni preventiv - reactive, în sistem integrat, pe linia prevenirii și combaterii tăierilor, transportului şi comercializării ilegale de arbori, precum și pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă prevederile legale din domeniul silvic sau incidente acestuia.

La acţiuni au participat forţe ale I.P.J. Botoşani, jandarmi şi poliţişti de frontieră, precum şi specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Judeţene Botoşani şi Direcţiei Silvice Botoşani sau lucrători ANAF.

Au fost efectuate în total, 1.620 de acţiuni de control, între care 1.510 pe drumurile publice, 27 pe fonduri forestiere şi 83 în locuri de depozitare/comercializare a materialului lemnos. În trafic, au fost verificate în total 2.476 de mijloace de transport.

Pe parcursul acţiunilor au fost constatate 39 de infracţiuni (2 prevăzute de Codul Silvic şi 37 prevăzute de alte acte normative) şi 804 fapte contravenţionale (82 prevăzute de Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi 722 prevăzute de alte acte normative).

Pentru contravenţiile constatate, au fost aplicate sancţiuni cu amenzi însumând 383.155 de lei.

De asemenea, ca măsuri complementare, a fost dispusă confiscarea/indisponibilizarea, faptic sau valoric, a 1028,7 m.c. material lemnos (cherestea, lemn de foc, lemn rotund, etc.), în valoare totală de 201.900,44 lei.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.