Furt de materiale neferoase la Mileanca

Furt de materiale neferoase la Mileanca

Poliţia a fost sesizată de către un inspector de zonă în cadrul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare – Sucursala Moldova de Nord – Unitatea de Administrare Botoşani, despre faptul că în perioada aprilie-iulie 2011, din Staţia de Pompare Mileanca (situată între localităţile Mileanca şi Tătărăşeni - com. Havîrna), s-au sustras diferite componente de la utilajele electrice instalate în interior. Constatarea a fost făcută de către reprezentanţii unităţii, cu ocazia unei verificări efectuate la data de 20.07.2011.

În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, însoţiţi de reprezentanţii A.N.I.F., ocazie cu care i-au surprins în flagrant, în timp ce sustrăgeau componente din cupru de la instalaţiile staţiei, pe C. MARIUS-FLORIN de 35 ani şi C. MĂDĂLIN-IRINEL de 15 ani, tată şi fiu, cu domiciliul în comuna Havîrna, jud. Botoşani.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada 15.04.2011-22.07.2011, aceştia au sustras în repetate rânduri, cantităţi de cupru, alamă şi aluminiu, de la instalaţiile staţiei, pe care le-au vândut  unor persoane necunoscute care au tranzitat comuna Havârna. Prejudiciul cauzat prin comiterea furturilor urmează a fi calculat şi comunicat de către reprezentanţii A.N.I.F..

În cauză se continuă cercetările faţă de autori sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.