Documente false descoperite la controlul de frontieră

Documente false descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din R. Moldova, asupra căruia au fost descoperite, la controlul de frontieră, un permis de conducere şi o carte de identitate cu însemnele autorităților române, care s-au dovedit a fi false.

În data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un microbuz, cetățeanul din R. Moldova B.N., în vârstă de 33 de ani.

La controlul de frontieră, asupra bărbatului au fost descoperite, într-un buzunar interior al unei haine, două documente, un permis de conducere şi o carte de identitate, cu însemnele autorităților române, care nu îndeplineau condițiile de formă și fond ale unor documente autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentele în schimbul sumei de 500 de euro, cu scopul de a obţine mai uşor un loc de muncă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.