Căruțaș în stare de ebrietate accidentat de un șofer neatent

Căruțaș în stare de ebrietate accidentat de un șofer neatent

Miercuri 14 septembrie, în jurul orei 06:00, pe drumul județean D.J. 297, între localitățile Lunca și Cernești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. 

Din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 51 de ani, din comuna Cristești, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe D.J. 297, direcția de deplasare dinspre localitatea Lunca, înspre localitatea Cernești, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, care se deplasa în fața sa, pe aceeași direcție de mers, însă nu era prevăzut cu elemente reflectorizante sau lumină, pentru a fi vizibil în trafic.

În urma imapctului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului hipo, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Atât conducătorul autoturismului, cât și cel al atelajului hipo au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul acestuia din urmă, valoarea rezultată a fost de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Stirea anterioara

Cinci alimente pe care să le înlocuiești pentru a avea un organism mai sănătos

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.