Botoşănean arestat pentru trafic de droguri

Botoşănean arestat pentru trafic de droguri

Unul din cei 12 tineri care au primit, sâmbătă, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri şi constituire de grup infracţional este din Botoşani. Este vorba de B.R, de 23 de ani, din municipiul Botoşani.

Cei mai mulţi din grup sunt vasluieni. Nu mai puţin de şapte din cei 12 au domiciliul în municipiul Vaslui. Toţi sunt tineri cu vârste între 21 şi 28 de ani.

Printre arestaţi se mai află doi tineri din municipiul Roman, unul din Piatra Neamţ şi unul din municipiul Gura Humorului.

Tribunalul Botoşani a dispus, sâmbătă dimineaţă, arestarea preventivă a 12 tineri imlicaţi în traficul de droguri instrumentat de procurorii DIICOT. La propunerea procurorilor, magistraţii au emis, la ora 5.00, mandate de arestare pentru cei 12 tineri din Botoşani, Suceava, Iasi, Vaslui şi Neamţ, scrie botosaninews.

Numărul învinuiţilor în acest dosar a fost de 22, însă oamenii legii au considerat că doar 12 dintre aceştia trebuie să rămână în arest preventiv.

Vă reamintim că pocurorii DIICOT Botoşani au organizat, joi, o acţiune de amploare pentru prinderea mai multor traficanţi de droguri. Nu mai puţin de 15 descinderi au loc în mai multe locaţii din judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ şi Vaslui. Cele mai multe dintre ele s-au desfăşurat în Iaşi şi Botoşani.

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog au adus la sediul DIICOT Botoşani peste 100 de persoane. Este vorba de 22 de persoane implicate efectiv în procurarea şi comercializarea drogurilor, dar şi alte 90 de persoane, în principal studenţi în Iaşi, care erau consumatoare de droguri- marijuana (canabis) şi haşiş (rezină de canabis). Cu toţii sunt tineri şi tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani.

Drogurile erau aduse din Spania sau Italia, prin firme de curierat, şi vândute în special în complexul studenţesc Tudor Vladimirescu, dar şi în cluburile din Iaşi. De asemenea, ele erau vândute şi în cluburi din Botoşani, la preţuri între 60 şi 100 de lei gramul.

De altfel, în urma percheziţiilor la cămine sau în mai multe apartamente închiriate de studenţii din Iaşi s-au găsit deja peste 500 de grame de droguri, peste 25.000 de lei şi telefoane mobile, care au fost ridicate de procurori. Acţiunea este coordonată de DIICOT- Serviciul Teritorial Botoşani, care a descoperit reţeaua şi care a extins cercetările în toate judeţele Moldovei.

Procurorul şef al DIICOT, Viorel Porumb, susţine că eşaloanele doi şi trei ale grupării cuprindeau persoane din Botoşani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.