Băut bine, s-a urcat la volan. Cu ce alcoolemie l-au prins polițiștii

Băut bine, s-a urcat la volan. Cu ce alcoolemie l-au prins polițiștii

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Darabani, sâmbătă, 16 noiembrie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada Trandafirilor, din oraşul Darabani, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din localitatea Mileanca.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Duminică 17 noiembrie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe drumul judeţean D.J. 282, pe raza localităţii Todireni au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din aceeaşi localitate.

În urma testării cu aparatul alcooltest valoarea rezultată a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.