Bărbat scandalagiu încercerat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi sfidarea organelor judiciare

Bărbat scandalagiu încercerat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi sfidarea organelor judiciare

Lucrătorii Postului de Poliție Frumușica s-au sesizat din oficiu luni, 10 septembrie 2012, despre faputul că în cursul aceleeași zile, orele 13:00, P. Constantin-Gabriel de 28 ani, din sat Boscoteni, com. Frumușica în timp ce se afla pe drumul comunal Boscoteni, în fața magazinului mixt, a tulburat liniștea și ordinea publică proferând expresii de natură să provoace indignarea persoanelor prezente, aducând atingere bunelor moravuri.

Totodată, a adresat injurii și cuvinte insultătoare la adresa agenților de poliție din cadrul Postului de Poliție Frumușica, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În cauză se efectuează cercetări față de P. Constantin-Gabriel sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice”, și ”sfidarea organelor judiciare”,  urmând a se propune soluție procedurală.

Marţi, 11 septembrie 2012, orele 23:30 acesta a fost reținut în vederea arestării preventive, fiind depus în arestul IPJ Botoșani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.