Bărbat din Vorniceni reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție
La data de 9 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 ani, din comuna Vorniceni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta la data de 9 septembrie, s-ar fi deplasat la locuința mamei sale, situată în comuna Vorniceni, încălcând asfel măsurile impuse prin ordinul de protecție împotriva sa.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, urmând ca astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.