Bărbat, aflat într-o dispută verbală, prins cu un cuțit cu lama de aproximativ 10 centimetri lungime

Bărbat, aflat într-o dispută verbală, prins cu un cuțit cu lama de aproximativ 10 centimetri lungime

Misiunea de asigurare a ordinii și liniștii publice la Ziua orașului Darabani, desfășurată în data de 13 iunie, a avut un caracter preponderent preventiv, fără însă a fi tolerate faptele de încălcare a legislației specifice acestui gen de manifestări publice.

Acțiunile jandarmilor și partenerilor instituționali (polițiști, polițiști locali și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență) au vizat prevenirea faptelor care ar fi putut aduce atingere siguranței participanților și bunei desfășurări a evenimentului, din punct de vedere a ordinii și liniștii publice.

Trei persoane care au proferat injurii, nu au respectat regulile stabilite de organizatori sau au încercat să împiedice jandarmii să își îndeplinească atribuțiile de serviciu au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 8500 de lei, iar în cazul uneia dintre ele a fost adoptată și măsura imobilizării, din cauza comportamentului agresiv manifestat pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Asupra unui bărbat în vârstă de 68 de ani, aflat într-o dispută verbală cu o altă persoană, a fost găsit, la controlul corporal, un cuțit cu lama de aproximativ 10 centimetri lungime, drept pentru care au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Actele procedurale întocmite de jandarmi și cuțitul ridicat în vederea confiscării vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, în vederea continuării cercetărilor.

Stirea anterioara

ITM Botșani: Măsuri pentru protecţia salariaţilor în perioadele cu temperaturi extreme

Stirea Urmatoare

Trei cetăţeni indieni opriţi la frontiera de nord-est - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.