Bănuit de comiterea mai multor genuri de infracţiuni, depistat şi reţinut de poliţişti

Bănuit de comiterea mai multor genuri de infracţiuni, depistat şi reţinut de poliţişti

Ieri, 1 septembrie 2014, poliţiştii de investigaţii criminale din Botoşani, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., au depistat pe raza localităţii Flămânzi, judeţul Botoşani, un tânăr de 21 de ani, bănuit de comiterea mai multor genuri de infracţiuni.

În sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de distrugere, ameninţare, proxenetism, două infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă şi conducerea unui vehicul fără permis.

Astfel, în noaptea de 25 spre 26 august 2014, tânărul ar fi condus pe drumurile publice din oraşul Flămânzi, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, deşi nu este deţinător de permis de conducere. Acesta a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale poliţiştilor, abandonând apoi autoturismul pe un teren agricol.

La data de 26.08.2014, tânărul ar fi determinat două persoane să declare aspecte neconforme cu realitatea, cu prilejul audierii acestora într-o cauză penală.

La data de 31.08.2014, o femeie din localitatea Flămânzi, judeţul Botoşani a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că tânărul a ameninţat-o cu acte de violenţă şi a distrus mai multe elemente ale caroseriei autoturismului său.

De asemenea, în sarcina tânărului, s-a reţinut şi faptul că în cursul lunii mai 2014 a înlesnit unei femei din localitatea Flămânzi, judeţul Botoşani,  practicarea prostituţiei.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării şi probării întregii activităţi infracţionale suspectului.

Faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani, urmând ca astăzi, 02 septembrie 2014, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunere de arestare preventivă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.