Autoturism radiat, descoperit la controlul de frontieră - FOTO

Autoturism radiat, descoperit la controlul de frontieră - FOTO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism ce figura radiat din circulaţie.

În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism marca Peugeot, înmatriculat în Belgia, cetățeanul ucrainean V.O., în vârstă de 29 de ani.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează radiat din circulaţie, de către autorităţile belgiene, din ianuarie 2018.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre acest aspect, autoturismul fiind achiziţionat din Polonia în schimbul sumei de 1.900 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.