Autoturism căutat de autoritățile din Franța, descoperit de polițiștii de frontieră de la Rădăuți-Prut

Autoturism căutat de autoritățile din Franța, descoperit de polițiștii de frontieră de la Rădăuți-Prut

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism  care figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare de autoritățile din Franța. În încercarea de a scoate ilegal autoturismul de pe teritoriul Uniunii Europene, vânzătorul mijlocului de transport a folosit și un document fals.

În data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare eliberat de autorităţile din Franţa pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Extinzând cercetările, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Franța, cu doar câteva zile în urmă.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul din Franța și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale, punerea în circulație sau condocerea unui vehicul neînmatriculat și tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 150.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Stirea anterioara

De duminică vine frigul, temperaturile scad cu 10 grade de la o zi la alta

Stirea Urmatoare

Noapte cu ghinion pentru o mamă și fiica ei din Săveni. Acoperișul unei anexe, lipită de casă, a luat foc

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.