Accident provocat de o șoferiță beată cu permisul suspendat

Accident provocat de o șoferiță beată cu permisul suspendat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați luni 5 decembrie, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Bulevardul George Enescu, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident rutier cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto, este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
O femeie, de 42 de ani, în timp ce s-a pus în mișcare cu autoturismul, dintr-o parcare a unui supermarket, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa pe Bulevardul George Enescu, condus de o femeie, de 37 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată, în cazul femeii de 42 de ani, a fost de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 lei.

Mai mult decât atât, aceasta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme, ca urmare a unei abateri la regimul rutier.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Stirea anterioara

Tânăr din Botoșani în arest după ce a furat mai multe bunuri

Stirea Urmatoare

O tigaie cu mâncare uitată pe aragazul a provocat panică într-un bloc din Botoșani - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.