Tânăr de 19 ani, reținut pentru conducere sub influența alcoolului

Tânăr de 19 ani, reținut pentru conducere sub influența alcoolului

La data de 27 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 19 ani, din comuna Durnești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi condus un autoturism pe drumul național D.N. 29D, fiind sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Stirea anterioara

Șofer în vârstă de 77 de ani scos din trafic de polițiști

Stirea Urmatoare

Peste 20 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.