Abatere contravenţională de la normele rutiere, săvârşită de un pieton aflat sub influenţa alcoolului

Abatere contravenţională de la normele rutiere, săvârşită de un pieton aflat sub influenţa alcoolului

Poliţiştii botoşăneni, miercuri 16 aprilie, în jurul orei 14:50, au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă cu privire la faptul că pe Calea Națională din municipiul Botoşani (zona industrială) a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că, la data de 16.04.2014, în jurul orei 14.40, un bărbat de 63 ani, din comuna Mihai Eminescu, județul Botosani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Națională din municipiul Botoşani, ajungând la intersecția cu strada Peco, a observat o persoană care traversa drumul prin loc nepermis, având un mers sinuos.

Pentru a evita un eventual impact, conducătorul auto a oprit autoturismul, însă pietonul (un bărbat de 53 ani, din municipiul Botoșani), după traversarea străzii, ajungând în dreptul autoturismului, s-a oprit, sprijinindu-se cu mâinile pe capota acestuia. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Pietonul a fost de asemenea testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faţă de pietonul implicat în evenimentul sesizat a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 170 lei, pentru traversarea drumului prin loc nepermis.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sfințire Complex Parohial Protopopiatul Dorohoi, Parohia „Sf.Gheorghe” din Ionășeni, Vf. Câmpului - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.