370.000 ţigarete moldoveneşti pescuite pe râul Prut - FOTO

370.000 ţigarete moldoveneşti pescuite pe râul Prut - FOTO

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat treisprezece cetăţeni români care au încercat să introducă ilegal în ţară 18.500 pachete ţigări de contrabandă, în valoare totală de 164.428 lei, trecându-le peste râul Prut cu ajutorul unui fir de pescuit.

În data de 04 octombrie a. c., începând cu ora 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Româneşti în cooperare cu cei de la SPF Stânca şi STPF Botoşani au organizat o amplă acţiune în zona Ştefăneşti, judeţul Botoşani, pe linia combaterii contrabandei cu ţigări.

Pentru valorificarea unor date şi informaţii primite de la autorităţile de frontieră din R. Moldova, poliţiştii de frontieră au supravegheat zona localităţii Ştefăneşti, iar în jurul orelor 16.00 au observat două atelaje hipo în care se aflau zece persoane, care se deplasau către pădurea de pe malul râului Prut.

Existând suspiciuni că cele zece persoane urmează a fi implicate într-o activitate de contrabandă, poliţiştii de frontieră au continuat supravegherea zonei cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, constatând că cele zece persoane au intrat şi au ieşit din pădure de mai multe ori. În jurul orei 18.00, pe acelaşi traseu urmat de cele două atelaje hipo s-a deplasat cu viteză un autoturism marca Opel, în care cele zece persoane au început să încarce colete voluminoase pe care le aduceau de la marginea pădurii.

În acel moment, două echipaje ale poliţiei de frontieră au intervenit, fiind reţinute persoanele, autoturismul şi cele două atelaje hipo, precum şi nouă colete învelite în folie de culoare neagră. Pentru reţinerea persoanelor poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase nouă focuri de armă în plan vertical, cu respectarea legislaţiei în vigoare, fără a rezulta victime sau pagube materiale.

Persoanele şi bunurile au fost conduse la sediul S.P.F. Româneşti pentru continuarea cercetărilor. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că ţigările au fost trecute peste râul Prut, din R. Moldova în România, de  persoanele reţinute, cu ajutorul unui fir pentru pescuit din nylon. Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 23 şi 55 de ani, au transportat ţigările de la malul râului Prut până la autoturismul condus de A.A., de 20 de ani, din localitate, unde le-au încărcat în vederea transportării acestora până în localitatea Ştefăneşti.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că activitatea de contrabandă era coordonată de D.T., de 25 de ani şi N.T., de 27 de ani, ambii cetăţeni români. Totodată, s-a mai stabilit că în cele nouă colete erau 18.500 pachete ţigări, marca Plugarul, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare totală de 164.428 lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 6750 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. Pe numele celor 11 bărbaţi care au transportat ţigările a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar pe numele celor doi coordonatori ai activităţii de contrabandă a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la contrabandă.

În cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru douăsprezece persoane, cea de a treisprezecea fiind cercetată în stare de libertate Cercetările continuă în comun cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.