Un lot de Nutella Croissant a fost retras din două mari supermarketuri din România. Avertisment pentru consumatori
Ferrero România retrage de pe piaţă un lot de Nutella Croissant (produs congelat), ca măsură de precauţie, din cauza unui posibil risc de prezenţă a unui corp străin - un fragment de metal, a anunţat, joi, ANSVSA.
Este vorba despre un lot de Nutella Croissant - congelat, producător Fresystem S.p.A., Italia, Lot de producţie L126Z39, cu data expirării 6 mai 2027. Produsul este comercializat prin Lidl şi Kaufland.
„Doar acest lot este vizat. Niciun alt lot nu este afectat", precizează ANSVSA.
Reprezentanţii autorităţii le recomandă celor care au achiziţionat produsul să îl returneze şi să solicite banii înapoi, până la data de 15 iulie 2026, sau să îl distrugă.
„Potrivit Ferrero România, nu au fost depistate corpuri străine în produsele comercializate. Retragerea s-a făcut preventiv, ca aplicare a propriei politici de siguranţă alimentară", se subliniază în anunţul ANSVSA.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.