KiK deschide primul magazin din Botoșani - FOTO

KiK deschide primul magazin din Botoșani - FOTO

Retailerul vestimentar KiK, unul dintre cei mai importanți discounteri de îmbrăcăminte din Germania, cu o reţea de peste 3.500 de magazine în Europa, anunţă lansarea celui de-al treilea magazin din România, în Uvertura Mall, cel mai mare centru comercial din Botoșani.

Deschiderea pentru public a magazinului are loc marți, 6 octombrie, de la ora 10.00, iar retailerul german anunță promoții speciale încă de la deschidere. Astfel, în zilele de 6 și 7 octombrie, toate produsele din magazin vor fi reduse cu 10%. Situat la etajul 1 al centrului comercial Uvertura Mall, magazinul se întinde pe o suprafaţă construită de 900 mp, iarinvestiţia totală a fost de peste 200.000 de euro.

„După primele două magazine KiK deschise în țară, suntem încântați de rezultatele obținute și ne bucurăm să vedem că românii apreciază articolele de îmbrăcăminte de înaltă calitate, decorațiunile, dar și celelalte produse disponibile în magazin, la prețuri accesibile. Suntem convinși că și botoșănenii vor fi plăcut impresionați de diversitatea colecțiilor și de raportul calitate / preț”, a declarat directorul general al KiK România, Raluca Hartmann.

KiK este o destinație pentru întreaga familie. În oferta magazinului sunt incluse numeroase categorii de produse:îmbrăcăminte pentru adulți și copii, încălțăminte, accesorii și produse suplimentare, cosmetice, jucării, rechizite pentru școală și diverse produse din categoria home&deco, decoraţiuni în tendinţe pentru orice spaţiu.

Anul acesta, KiK are ca obiectiv extinderea pe plan local prin deschiderea a mai multor unităţi, compania vizând oraşele cu peste 25.000 de locuitori. Prima inaugurare a avut loc pe 21 septembrie, la Oradea, a doua la Piatra Neamț, iar următoarele oraşe în care retailerul va deschide magazine sunt Sighetu Marmaţiei, Brăila, Bistrița și Vaslui.

Despre KiK
KiK este unul dintre cei mai mari discounteri de modă din Germania, ce deține o rețea vastă de magazine la nivel european. Oferta de produse a brandului este reprezentată în proporție de 70% de segmentul de textile, fiind completată de alte articole non-food, precum cadouri, accesorii, decorațiuni, jucării și articole de papetărie.

În prezent, KiK operează aproape 3.500 de magazine în Europa, dintre care 2.600 sunt în Germania. Brandul este prezent și în Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croația, Olanda, Slovenia, Slovacia, Italia și, din 2018, și în România. Peste 25.000 de angajați contribuie la succesul economic al KiK, care țintește extinderea rețelei la 5.000 de magazine în Europa. KiK se numără, cu o creștere anuală de aproximativ 200 de magazine, printre companiile cu cea mai mare expansiune din Europa.

Stirea anterioara

Descoperire șocantă în județul Suceava. Un polițist a fost găsit spânzurat în casa părinților

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii produse la coșurile de fum a două locuințe din Broscăuți și Mășcăteni

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.