Cardul de sănătate și noua carte de identitate pot fi folosite în paralel. Anunțul CNAS pentru pacienți

Cardul de sănătate și noua carte de identitate pot fi folosite în paralel. Anunțul CNAS pentru pacienți

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, în octombrie, Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate şi Cartea Electronică de Identitate pot fi utilizate în paralel pentru autentificare şi semnarea serviciilor. 

În această perioadă, semnarea serviciilor cu CEAS sau CEI nu este obligatorie.
„Informăm furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale asupra faptului că, în cadrul procesului de adaptare a sistemelor informatice pentru utilizarea Cardului Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS) şi a Cărţii Electronice de Identitate (CEI), pe site-ul CNAS au fost publicate specificaţiile tehnice de interfaţare, precum şi componentele necesare dezvoltatorilor de aplicaţii informatice (în data de 31 august 2026)”, anunţă, vineri seară, CNAS, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, în luna octombrie, CEAS şi CEI pot fi utilizate în paralel pentru autentificare şi semnarea serviciilor. Instituţia precizează, de asemenea, că, în această perioadă, semnarea serviciilor cu CEAS sau CEI nu este obligatorie.

„Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare, iar mesajul «serviciul nu a fost semnat cu cardul» are exclusiv caracter de avertizare şi informare, cu condiţia respectării celorlalte reguli aplicabile. Încurajăm furnizorii să utilizeze CEAS sau CEI ori de câte ori este posibil şi să semnaleze eventualele dificultăţi tehnice, pentru verificarea şi îmbunătăţirea funcţionării, precum şi pentru finalizarea operaţionalizării acestei componente a PIAS”, mai transmite isntituţia citată.

Stirea anterioara

Secretul care îți permite să mănânci multe dulciuri fără să faci diabet

Stirea Urmatoare

Incendiu violent la un bloc din Suceava. Pompieri din Dorohoi, Botoșani și Rădăuți chemați în sprijin

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.