Deplasări în siguranţă pe drumurile acoperite cu zăpadă

Deplasări în siguranţă pe drumurile acoperite cu zăpadă

Având în vedere căderile de precipitaţii sub formă de ninsoare din ultimele 24 de ore, poliţiştii botoşăneni recomandă atât conducătorilor de vehicule cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă în trafic şi să respecte regulile de circulaţie!

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic astfel încât să le fie permisă oprirea în siguranţă, luând în considerare faptul că, pe drumurile acoperite cu zăpadă sau polei, distanţa de frânare este mult mai mare.

În acest sens, poliţiştii recomandă:
- Să vă echipați corespunzător autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil etc). Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă și cel puțin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.
- Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos! Nu efectuaţi depăşiri riscante!
-Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climazizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare.
- Păstraţi o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul care circulă în faţă!
-În situaţia în care rămâneţi în pană pe un sector de drum înzăpezit, scoateţi autovehiculul cât mai în afara părţii carosabile pentru a nu bloca intervenţia utilajelor de deszăpezire şi aprindeţi lămpile de poziţie şi de avarie.
- Pietonilor le recomandăm să evite să circule pe partea carosabilă şi să folosească pentru traversare numai trecerile de pietoni, marcate şi semnalizate, asigurându-se temeinic înainte de a traversa.

Totodată, poliţiştii vă recomandă să vă informaţi în prealabil cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi să respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi ale lucrătorilor de la Direcţia de Drumuri Judeţene şi de la Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

Respectați legislația rutieră în vigoare şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic!

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.