Mica Unire în poezie şi filatelie la Botoșani

Mica Unire în poezie şi filatelie la Botoșani

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc „Mica Unire”, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Cu această ocazie, joi, 23 ianuarie 2020, începând cu ora 12,00, la Secția de împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani, elevii clasei a IX-a B, Liceul „Alexandru cel Bun” Botoşani, coordonaţi de prof. Nicoleta Foltea, vor evoca scriitorii vremurilor respective, militanţi activi pentru înfăptuirea Unirii de la 1859.

„Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/ Să-nvârtim hora frăţiei/Pe pământul României” sunt versuri pe care orice român le cunoaşte, iar autorul lor, Vasile Alecsandri, se numără nu numai printre marii poeţi, dramaturgi şi diplomaţi români, dar şi printre cei mai acerbi scriitori unionişti. „Hora Ardealului”, scrisă în 1848, se va transforma mai târziu în „Hora Unirii”, în 1856. „Unirea Principatelor” este o poezie scrisă de marele fabulist Grigore Alexandrescu, cel care, în 1859, îi citea lui Cuza „Măriii Sale Domnului Alexandru Ioan I. Anul 1859. Pentru ziua intrării sale în Bucureşti”.

Totodată, activitatea va fi prilejul potrivit pentru analiza viziunii poeţilor asupra „Micii Uniri” şi a evenimentelor care au precedat acest moment, dar şi pentru prezentarea emisiunilor filatelice care marchează Unirea de la 1859 şi personalităţile marcante care au contribuit la realizarea ei.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.