La Tătărăşeni (Havîrna), scormonind în cenuşa istoriei - FOTO

La Tătărăşeni (Havîrna), scormonind în cenuşa istoriei - FOTO

Într-un loc suficient de izolat pentru a-ţi asigura linistea, pe care omul de azi o găseşte atât de greu, dar nu atât de departe de civilizaţie încât să o cauţi, a răsărit, într-o perioadă scurtă de timp canicular, în curtea profesorului dr. Gica Manole, statuia mareşalului Ion Antonescu.

Nu seamănă deloc cu o vară autentică, ci cu una apăsătoare - asemeni adevărului istoric -, vremurile pe care le trăiesc sătenii din Tătărăşenii nordului judeţului Botoşani. Pe dealul dogorit, unde se află casa istoricului, se răsucesc, bătrâneşte şi sinistru, salcâmii trişti şi ofiliţi. Dacă te uiţi repede în jur, nu prea vezi cu ce-or fi putut supăra, divinitatea, localnicii havîrneni.

Sunt vorbăreţi şi primitori, oamenii prezenţi în ograda cadrului didactic, vestea dezvelirii bustului zburând din ureche în ureche şi adunându-i laolaltă (e o proprietate particulară, evenimentul nu e unul cu caracter public şi nicio organizaţie, instituţie sau grupare politică nu s-au implicat în realizarea lui), legând, nesperat de repede, într-o întreagă istorie, ceea ce s-a petrecut important, în sat şi în ţară, chiar în anii învălmăşiţi ai ultimului război mondial: Care este semnificaţia prezenţei statuii mareşalului? De ce acest întârziat recurs, la memorie? Pentru care motiv istoricul Gică Manole a avut, în ultimul timp, îndeosebi două predilecţii, îndreptate spre Titu Maiorescu şi Ion Antonescu? Care va fi percepţia, asupra acestei forme de exprimare a istoriei, după curgerea a două-trei decenii? Cum va arăta, peste ani, un manual de istorie, respectând principiul adevărului faptic şi documentar?

Am retinut, în acest sens, câteva mărturisiri ale prof. dr. Gică Manole şi ale câtorva participanţi la dezvelirea statuii, eveniment care a avut loc în ultima zi de august 2012: “Onoarea, mândria şi demnitatea naţională au fost, pentru mareşalul Ion Antonescu, mai presus decât orice. Acesta merită să aibă un bust în patria sa, România, deoarece a avut puterea şi curajul să dezrobească, prin luptă şi jertfă, Basarabia şi Bucovina. Acest bărbat a salvat România şi statul român de la dispariţie, având curajul să spună: “Nu!”, lui Stalin şi armatei sovietice. Evident, istoria îl va judeca drept, dar el merită statui în toate oraşele ţării, fiind un simbol al demnităţii noastre. Ridicarea unui bust, în ograda casei mele părinteşti, la Havîrna, este o reparaţie morală şi istorică, pentru cel care a făcut toată viaţa atâtea servicii, istoriei noastre. Mareşalul Ion Antonescu este un erou martir al neamului nostru, iar acest semn, acest simbol, este inchinat, deopotrivă, şi foştilor locuitori ai acestui ţinut, dar şi eroilor din toata ţara, care şi-au dat viaţa, pe Frontul de Est, între anii 1941-1944, iar eu l-am ridicat din toată inima mea şi cu toată credinţa. 350.000 de tineri români morţi pe fronturile ruseşti… Alte 170.000 de pierderi de vieti omenesti româneşti, pe Frontul de Vest… Din chiar această ogradă a plecat tatăl meu pe front, în 1943, la Lipcani…

Nu-i uşor să ridici un monument cu caracter de singularitate. Puţini îi vor înţelege semnificaţia, mulţi vor lua o atitudine de condamnare, dar eu stau drept, în cugetul meu, pentru că ştiu ce a făcut Ion Antonescu pentru ca armata română să-si creeze un destin istoric.” (prof. dr. Gica Manole).

“În faţa acestui eveniment invoc cuvintele cronicarului: “SE NASC ŞI ÎN MOLDOVA OAMENI !”. Acest mare român, care este prof. Gică Manole, şi-a dedicat toată viaţa istoriei, studiului, argumentării şi afirmării adevărului. Mareşalul Ion Antonescu a fost ferm, cu o personalitate complexă, dar misiunea lui s-a derulat într-o perioadă deosebit de grea, de război. Nimeni nu l-a apărat, nici o forţă nu l-a protejat, dar el ne-a chemat să fim o naţiune.” (prof. Ioan Puiu, Dorohoi).

“Traim un sentiment neliniştitor al istoriei, creat de iniţiativa acestui dascăl. După foarte multe prezenţe la televiziune, după ce a fost la cârma multor simpozioane de amploare cu caracter istoric, după repetatele luări de poziţie, pe diverse teme, în articolele publicate în reviste de ţinută, în presa botoşăneană, dar mai ales după susţinerea tezei de doctorat, care s-a bucurat de un larg ecou, acest cadru didactic care se află într-o continuă căutare şi luare de atitudine, astăzi, iată, întrupează o idee.” (prof. Cornelius Drescanu, Dragalina).

“Noi, poporul român, nu avem atâta demnitate încât să recuperăm faptic memoria mareşalului Ion Antonescu. Sunt convins că nu-i va fi uşor, în următorul interval de timp, istoricului Gică Manole, dar întregul demers este un act de curaj.” (prof. Gruia Cojocaru, Lişna).

 “Acest efort al prof. Gică Manole îi oferă, după cum ne-a mărturisit, puterea de a merge mai departe, într-o lume în care nu prea mai avem repere.” (prof. Ciprian Voloc, Dorohoi).

“Este un început, în recuperarea identităţii naţionale, iar ceea ce a făcut prof. Gică Manole este un semn al aşezării istoriei pe făgaşul normalităţii.” (Aurel Brumă, scriitor, Iaşi).

Toate luările de cuvânt s-au poziţionat în liniile bunului simţ, ale moderaţiei şi ale spiritului de justiţie în aprecierea faptelor istorice. Absolut toţi vorbitorii s-au exprimat, în mod deschis, împotriva interpretărilor xenofobe, antisemite, rasiste, fasciste, ultranaţionaliste şi simplist-reducţioniste ale istoriei, ca şi ale evenimentelor petrecute în România în timpul guvernării mareşalului Ion Antonescu.

Intenţia de a institui un cult al mareşalului este complet străină autorului (ca şi celor prezenţi la eveniment), ea rezumându-se la a trage un semnal de alarmă asupra realităţii uitării premeditate a istoriei în România contemporană, fenomen care reprezintă o ameninţare cu efecte deja perceptibile, la adresa identităţii poporului român.

[nggallery id=156]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.