Întâlnire de suflet româno-ucraineană la Botoșani - FOTO

Întâlnire de suflet româno-ucraineană la Botoșani - FOTO

Ucrainenii din România şi din Ucraina s-au întâlnit sâmbătă, 9 iunie 2018, la Botoşani, pentru a sărbători împlinirea a 204 ani de la naşterea Poetului Naţional al ţării vecine – Taras Şevcenko, considerat a fi pentru poporul ucrainean ceea ce este Mihai Eminescu pentru poporul român.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 18:00, la Complexul Belvedere din Bulevardul Mihai Eminescu și a fost organizat de Organizația Județeană Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din Romania, reprezentată de profesorii Victor Semciuc și Paul Bilocopetiuc.

Au participat ucraineni din județele Maramureș, Iași, Botoșani, precum și invitați din Ucraina, respectiv orașul Hliboca reprezentat de primarul orașului Grigori Vazureac, Volocineții Vechi reprezentați de primarul Petro Ostaficiuc și comuna Stercea reprezentată de primarul Natalia Budăi.

La ceremonial au luat parte mai mulți botoşăneni, admiratori ai culturii, a tradițiilor populare și a vieții spirituale ucrainene. Programul a fost unul plin de culoare şi muzică, dar și de mesaje menite să consolideze prietenia și colaborarea dintre cele două popoare. Evenimentul a fost moderat de inspectorul școlar Paul Bilocopetiuc, care a transmis în alocuțiunea sa gânduri bune de conviețuire pașnică și sprijin reciproc. Cei prezenţi au putut admira reprezentaţiile artistice ale ansamblului artistic „Krevlenka” din Repedea (Maramureș), ale ansamblului „Veșevenka” din Volocineții Vechi – Ucraina, ale grupului vocal „Verbâcenka„ din Stercea - Ucraina, precum și evoluția fanfarei „Florile Bucovinei” din Cândești, județul Botoșani.

Sub logo-¬ul aparţinând marelui poet, Sufletul nostru nu poate muri, libertatea nu moare niciodată!, dar și în acordurile melodiei de suflet a ucrainenilor „Dumi, dumi…”, profesorul Paul Bilocopetiuc a prezentat o expunere despre viața și activitatea artistică a poetului și pictorului ucrainean Taras Hrehorovici Șevcenko. Au putut fi admirate, de acesta data, picturile reprezentative ale poetului. Au fost expuse și lucrări ale pictorului Alexandr Kozak din Cernăuti, care și-a prezentat palmaresul artistic.

Activitatea continuă duminică, 10 iunie 2018, la Căminul Cultural din comuna Cândești, județul Botoșani.

Stirea anterioara

Până când se poate depune cererea pentru restituirea taxei auto

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.